Glam News Magazine

Chiar dacă ați aruncat doar un ochi în lumea parfumurilor, probabil că ați întâlnit termenul “nișă”. Dar ce este o nișă? Nișa este un termen care se referea inițial la parfumurile în distribuție limitată și, desigur, au existat multe comentarii de-a lungul anilor în privința a ceea ce înseamnă mai exact distribuția limitată. Cel mai întâlnit argument îl reprezintă numărul redus de comercianți cu amănuntul la care un parfum este disponibil pentru cumpărare. Dar nișa este mai mult o mentalitate sau poate o abordare a parfumeriei, una în care originalitatea primează și parfumeria artistică este împinsă către noi limite interesante.

Un parfum de nișă are scopul de a ne oferi mai mult decât poate oferi orice alt produs de designer. Nu urmează aceleaşi poveste clișeu în care băiatul întâlnește fata, băiatul miroase bine în imediata apropiere a fetei, băiatul cucerește fata sau vice versa. În parfumeria de nișă, povestea este cheia, iar brandurile încearcă să spună povești, fie că acestea sunt povestiri ale unor concepte abstracte, fie pur și simplu povești ale unor materiale frumoase. Brandurile lasă parfumurile să vorbească. Nișa reprezenta antiteza față de lumea tradițională a marketingului și se baza pe consumatori pentru a răspândi știrile despre cele mai frumoase mirosuri și de unde se pot achiziționa produsele greu de găsit.

Dar după cum vă puteți imagina, lucrurile au evoluat și liniile dintre parfumeria de nișă și cea mainstream au început să devină din ce în ce mai invizibile. Mulți designeri și branduri de masă au acum colecții exclusive ca și capsule în liniile lor principale, oferindu-le numai în locații selectate. Dacă la începutul mileniului puteam număra câteva sute de branduri de nișă, acum putem vorbi despre mii, deci este o piață mare într-o industrie deja aglomerată. Există mult mai multe opțiuni, consumatorii sunt tot mai însetatați de mirosuri noi și interesante, iar nișa nu le poate oferi întotdeauna ceea ce își doresc.

Există puncte tari și puncte slabe atât în cadrul parfumeriei mainstream, cât și în parfumeria de nișă. Nișa nu înseamnă neapărat o calitate superioară sau un miros mai interesant, iar mainstream nu înseamnă neapărat un miros plictisitor sau o calitate scăzută. Ca întotdeauna, urmați-vă nasul, dar dacă sunteți nou în parfumeria de nișă și căutați un miros care vă va face să miroșiți diferit față de cei din jurul vostru și altfel decât parfumurile pe care le-ați purtat de obicei, atunci această selecție vă oferă un punct bun de plecare.

1. Serge Lutens Fleurs d’Oranger

Serge Lutens, make-up artist și fotograf, este unul dintre pionierii parfumeriei de nișă. Munca sa cu brandul cosmetic japonez Shiseido și parfumierul Christopher Sheldrake este una dintre cele mai iconice din industrie și este imposibil să vorbim despre nișă fără să vorbim despre M. Lutens. Favoritul meu din catalogul extensiv al lui Serge Lutens este Fleurs d’Oranger. Acesta este un floral încântător și seducător, care ia nota însorită, dulce și mieroasă a florii de portocal în care injectează o notă sexy de chimen. Rezultatul este un floral alb, pulsant, care are o vibrație intimă. În timpul verii, nu există nimic mai perfect de purtat.

2. Etro Patchouly

Multe parfumuri de nișă se concentrează pe povestea unui ingredient special, prezentat în moduri noi și interesante. Exact asta face Patchouly de Etro. Patchouli este un ingredient pe care tindem să îl asociem cu anii 1970, dar de fapt este o notă minunat de complexă și bogată, care poate fi folosită în multe feluri. Pentru Patchouly, Etro se concentrează pe fațetele de pământ ale ingredientului și le asociază cu o multitudine de rășini și balsamuri pentru a crea un parfum exotic, transportiv, care ne conduce către o piață îndepărtată de condimente din mijlocul deșertului.

3. Amouage Interlude Man

Un alt aspect cheie al parfumeriei de nișă este mirosul ciudat – oferind consumatorilor olfactivi amestecuri pe care nu le pot concepe niciodată în mintea lor, ca să nu mai vorbim de purtat. De exemplu, dacă v-aș spune că Interlude Man de la Amouage miroase exact ca și un foc de tabără, compus numai din păstăi de vanilie, ați crede că este destul de ciudat, nu-i așa? Nu v-aţi fi gândit niciodată ca o idee pentru un parfum, și în timp ce acesta nu a fost inspirația din spatele acestui miros frumos, este cu siguranță rezultatul. Interlude Man este un parfum surprinzător, care contrastează mirosul greu de piele cu delicatețea vaniliei. Pe de o parte este cremos și delicios, pe de altă parte este aspru și plin de fum. Îmi este greu numai să mă gândesc că acest parfum există, să nu mai vorbim de faptul că miroase minunat.

4. Juliette Has a Gun Citizen Queen

Una dintre cele mai mari probleme cu parfumurile de nișă din punct de vedere istoric este că nu au fost accesibile. Prețul extrem de ridicat și distribuția limitată a însemnat că pentru mulți oameni parfumurile de nișă pur și simplu nu se află pe radarul lor. Dar acest lucru s-a schimbat de-a lungul anilor și există o serie de mărci care oferă ceea ce îmi place să numesc “nișă accesibilă”, ceea ce înseamnă că vă oferă toată ciudățenia, calitatea materialelor și povestea unei nișe, dar la un preț accesibil. Unul dintre aceste branduri de nișă este Juliette Has a Gun – o rebeliune a lui Romano Ricci, strănepotul designerului Nina Ricci. Citizen Queen este o abordare modernă a categoriei chypre, care surprinde claritatea ascuțită a genului, dar se răsucește și îl subminează cu o răceală metalică și sticloasă.

5. Miller Harris Wander Through The Parks

Aspectul meu favorit al parfumeriei de nișă este cel al poveștilor. Brandurile ne conduc într-o călătorie prin experiența olfactivă și nicio casă de parfum nu o face mai bine decât Miller Harris. Cu Wander Through the Parks, Miller Harris ne transportă într-o plimbare printr-un parc din Londra, unde aleile de beton se întâlnesc cu urzicile înțepătoare printr-o compoziție verde vibrantă care combină grapefruitul cu frunze de violetă și galbanum verde.

6. Miller Harris Scherzo

O altă creație Miller Harris este Scherzo, un parfum inspirat dintr-o poveste reală – un pasaj din cartea lui F. Scott Fitzgerald “Dulce ca noaptea”, pentru a fi mai exact. Pentru Scherzo (și fratele său Tender), doi parfumeri au primit același pasaj din roman și li s-a cerut să creeze un parfum. Scherzo este parfumul pentru care Mathieu Nardin a luat cuvintele lui Fitzgerald și s-a concentrat asupra ideii de flori într-o fereastră a unui cofetar, prezentată sub formă de vată pe băț cu aromă de trandafiri și fum de oud. Credeţi-mă când spun că aceste parfumuri sunt la fel de captivante ca orice roman!

7. Annick Goutal Nuit et Confidences

Acum trecem la unul dintre cele mai iconice mărci franțuzești de parfumuri: Goutal Paris. Fondat de Annick Goutal în 1981, Goutal Paris oferă o adevărată garderobă de mirosuri strălucitoare care au trecut testul timpului. Una dintre lucrările lor mai recente, Nuit et Confidences, se inspiră din Parisul văzut noaptea și se concentrează pe nota de vanilie, tranformând elementele bogate și picante ale ingredientului și interpretându-le într-o manieră surprinzător de transparentă. Nuit et Confidences este un exemplu al angajamentului Goutal Paris față de parfumurile de cea mai bună calitate – mirosuri care nu sunt doar sălbatice și ciudate, dar prezintă și o frumusețe rar văzută.

8. Eau d’Italie Paestum Rose

Brandurile de nișă pot apărea din tot felul de locuri și îmi place să glumesc că oricine, literalmente oricine, poate să-și înceapă propriul brand. Eau d’Italie este cel mai interesant brand, deoarece vine dintr-un loc mai puțin obișnuit: un hotel din Positano. Eau d’Italie a început cu un parfum autonom, semnătura Eau d’Italie Eau de Toilette fiind creată de Marina Sersale și Sebastian Alvarez Murena pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a presigiosului lor Hotel Le Sirenuse. Unul dintre cele mai apreciate parfumuri este Paestum Rose, un trandafir viu, suculent și picant, care este extrem de complex, spre deosebire de multe altele. Paestum Rose miroase ca o stofă bogată, roșie, așezată pe o masă neagră din lemn și presărată cu mirodenii.

9. E.Coudray Iris Rose

Apoi avem brandurile de patrimoniu – cele care erau de nișă înainte ca nișa să se fi inventat. E.Coudray de exemplu, a facut parfumuri înca din 1822. E. Coudray a fost inființată de medicul-chimist Edmond Coudray, care a realizat parfumuri, creme și săpunuri pentru curțile regale. Astăzi face parfumuri într-un stil clasic, evocând stilul parizian. Iris Rose se evidențiază în colecție, combinând două dintre cele mai luxoase materiale ale parfumeriei (irisul și trandafirul, dacă nu ați ghicit după nume) pentru a crea un parfum soft și delicat. Este dulce, dar mai ales miroase ca cea mai scumpă pudră de față pe care ai putea vreodată să o găsești.

10. Van Cleef & Arpels Neroli Amara

Pentru a încheia această listă, am ales un brand care cred că poartă spiritul original al parfumurilor de nișă. Da, cu toţii cunoaştem brandul Van Cleef & Arpels pentru bijuteriile lor și da, am încercat câteva dintre parfumurile lor mai mainstream (First este iconic!) Dar Collection Extraordinaire este mai mult ca o bijuterie ascunsă a lumii parfumurilor de nișă, brandul deținând unele produse foarte bune. Neroli Amara a fost creat de Quentin Bisch, un parfumier care este un șef al naibii de rău când vine vorba de a crea lucruri frumoase. Pentru acest parfum, Bisch ne-a arătat în toată gloria, amploarea pe care o are neroli (un ulei esențial din floarea portocalului amar), creând un parfum cu fațete de citrice și miere dulce, un parfum alb, cald și floral. Este pur și simplu glorios și miroase la fel ca și culoarea apusului. S-U-P-E-R-B.

Lasă un comentariu