Glam News Magazine

Uneori miros un parfum și nu știu ce să fac cu el. În timp ce multe mirosuri parfumate pot provoca o reacție imediată –  “da”, “nu”, “ew” și “oooooh”, unele au nevoie de timp, iar unele rămân pentru totdeauna într-un teren purgatoriu, unde opinia noastră nu ajunge niciodată. OK, poate că sunt puțin dramatic, dar acesta este un mod foarte lung de a spune că, uneori, îmi ia mult timp pentru a-mi da cu părerea despre un parfum. Și probabil că puteți ghici încotro se îndreaptă acest articol, nu?

Când am mirosit Opus XI de la Amouage, cel de-al unsprezecelea parfum din Library Collection (unde Amouage face cele mai neobișnuite și adesea provocătoare parfumuri), mi-am dat seama că nu îmi puteam da cu părerea, chiar și după ce l-am mirosit o perioadă considerabilă de timp. Opus XI a fost creat de către parfumerierul Pierre Negrin – este inspirat din Orient și conține oud, unul dintre cele mai populare ingrediente ale parfumeriei, într-o manieră complet nouă. Este un parfum singular care aduce diferite nuanțe unui ingredient care poate fi ușor descris ca “obosit”, reușind să realizeze ceva care este cu adevărat fascinant.

Note: 

Vărf: Maghiran
Inima: Oud
Baza: Smirnă și Leatherwood

Cum miroase?

Deschiderea lui Opus XI este șocantă. Este uscat, ierbos și complet lipsit de orice fel de citrice. În schimb, există o notă rece, care se simte medicinală și aproape florală, care se leagă de maghiranul sărat, pentru a realiza un miros interesant. La inceput, Opus XI este amorf – nu îmi dau seama dacă miroase albastru, negru sau alb, deoarece se mişcă rapid între nuanțe, dar și între texturi, cu note soft pudrate și lemn solid, creând un sentiment de tensiune.

În mod surprinzător, după aceea, Opus XI se calmează foarte mult. Vedeta rămâne oudul din inimă, dar se îndepărtează de fațetele animalice ale ingredientului, pentru a-și concentra atenția asupra fațetelor fumurii, medicinale și de petrol. În loc să evoce ceva carnal, acest oud lasă impresia unui nisip rece în miezul nopții. Este aproape sticlos, reflectând lumina lunii și aerul nocturn pentru a crea ceva care este complet fără greutate – un efect care este nou având în vedere natura tenace a oudului.

Baza oferă un contrast între smirnă și piele, ambele amestecându-se cu oudul pentru a îl extinde și a-l amplifica. Pielea aduce o nuanță întunecată, în timp ce smirna îndulcește și înmoaie compoziția generală. Opus XI este foarte tenace, dar cu timpul (și durează o lungă perioadă de timp) se transformă într-o siluetă a eului său anterior.

Opus XI este foarte ciudat, însă purtabil și a ajuns să îmi placă. Un parfum nu este o piesă de artă creată doar pentru a sta pe un raft nefolosit, este o experiență olfactivă de care trebuie să ne bucurăm – parfumul trebuie să prindă viață pe piele.

Review

CALITATE9.3
PERSISTENȚĂ9.7
SIAJ9.5
MIROS8.5

Nota

9.3

Lasă un comentariu