Glam News Magazine

2018 a fost cel mai bun an din cariera lui Pierpaolo Piccioli de până acum. Colecțiile de haute couture pe care le-a creat pentru Valentino au inspirat întreaga industrie a modei. În acest sezon, influența lui a răsunat din New York până la Londra și Milano, de la prezentări ale designerilor în curs de dezvoltare, la marile case. Efectul Valentino se definește prin volume dramatice, culori de vis și romantism maiestuos. “După ultima colecție couture, am vrut să ies din sfera mea de confort. Să realizez o schimbare a siluetei “, a afirmat Piccioli. “Încă mai vreau să păstrez valorile couture ale casei, dar mai mult îmi doresc să mă axez pe îmbrăcăminte de zi, streetwear.”

El a decis să traducă spiritul poeziei stradale în modă, descoperind o paralelă între couture și poezie și credința că ambele ar trebui să fie scoase din turnurile lor de fildeș pentru a fi împărtășite cu oamenii. “Poezia, pentru mine, este un fel de metaforă a couture-ului incluziv. Este o frumusețe care este permisă tuturor”, a spus el. Piccioli a invitat poeții contemporani Greta Bellamacina, Poetul Mustafa, Yrsa Daley-Ward și Robert Montgomery să compună scurte poezii în stilul poeziei stradale anonime și a umplut paginile unei mini cărți cu ele, pe care a numit-o Valentino on Love.

Încă legat de tradiția haute couture, îmbrăcămintea de zi a lui Piccioli este caracterizată printr-o ușoară deformare a liniilor tradiționale. “Am vrut o colecție care să se îndepărteze oarecum de lumea lui Valentino. Nu am vrut să realizez o colecție romantică într-un mod clasic, doar cu flori, ci cu un fel de viziune diferită”, a explicat el. Pe de altă parte, Piccioli a introdus codurile de couture pentru îmbrăcămintea de zi, cum ar fi o jachetă portocalie sculpturală acoperită cu pene sau o salopetă de lucru, creată în întregime din dantelă neagră.

Frumusețea croielii și a echilibrului dintre piese sunt versurile unei poezii ale modei pe care Piccioli și echipa lui aproape au scris-o în așa fel încăt să fie imposibil de tradus în cuvinte, dar al cărei farmec va grăi dincolo de anotimpuri și generații.

Sursa foto: pinterest

Lasă un comentariu