Glam News Magazine

Olivier Rousteing își pune amprenta încet, dar sigur, asupra lumii lui Balmain. Au dispărut zilele în care modelele momentului pășeau pe podiumul clubului Le Grand pentru a atrage o audiență fană Kardashian. Acum – la doar câteva săptămâni după ce Rousteing a avut premiera primei colecții de haute couture – este vorba doar despre produs. “Sunt dornic să pun în aplicare ceea ce am învățat despre couture”, a spus el înaintea prezentării, “croitorii noștri continuă să mă împingă în direcții noi, cerându-mi să încalc regulile pe care le-au stăpânit atât de bine”. Așa că el a realizat o colecție în care a demonstrat valorile artizanale pe care le-a acumulat în ultimul timp.

Pentru această colecție s-au folosit mii de ținte – pe blazere supradimensionate, pe fuste structurate, pe jachete stil biker, pe veste, pe genți, pe cizme ascuțite și trench-uri transparente – care au fost utilizate pentru a transmite un mesaj. Pe lângă multe alte elemente decorative, ele reprezentau o parte a temei lui Olivier Rousteing care a spus s-a gândit la o nouă femeie Balmain: “O femeie care are atitudine, îi place să creeze probleme și este nepăsătoare. Este sfidatoare, dar ea este un paradox: poate fi și dulce și romantică; ea poate fi un înger. . . sau poate fi un diavol. Nu poate fi clasificată. ”

Rousteing sa răzvrătit mult timp împotriva celor care au încercat să-l clasifice, astfel încât această colecție a fost un răspuns pentru acele persoane, răspuns ce a fost transmis prin haine. Pe lângă elementele metalice, au fost și multe ornamente florale sclipitoare ce au fost folosite pe fuste, broderii de trandafir utilizate pe piese din catifea și multă organza care a fost combinată cu PVC-ul de diferite culori.

Coloana sonora a fost una retro: “Sweet Dreams”, “She’s Got the Look”, “Big in Japan”, “Enjoy the Silence”, “Forever Young”, “It’s a Sin”. Noua formula Balmain este una “take-it-or-leave it”, dar funcționează pentru Rousteing și clientela sa. Aceste jachete din piele pline de ținte, paietele brodate pe denim sau piesele de genul rochiei negre cu flori de origami fabricată din organza și cu un corset din denim acoperit cu PVC transparent, trebuie să atragă în mod pozitiv clientul illust Balmain. “Am lucrat pentru a ne asigura că toate creațiile noastre se potrivesc cu nivelul de îndrăzneală al factorilor de decizie de astăzi”, a spus Rousteing, iar noi nu avem cum să îl contrazicem.

Sursa foto: pinterest

Lasă un comentariu