Glam News Magazine

Miercuri seara, în fața unei audiențe formate aproape numai din celebrități, Tom Ford a dat oficial startul New York Fashion Week cu o colecție pentru primăvara anului 2019, care cu siguranță a fost un moment de “întoarcere la elementele de bază”. Transportându-ne în vechile timpuri din Weimar, Tom Ford a umplut Park Avenue Armory cu cântecul tematic al serialului Babylon Berlin produs de Netflix, ca și deschidere a colecției SS19; un gest evident față de realitățile întunecate ale stilului glam și tendințele sale atractiv de periculoase. Privind înapoi la rădăcinile sale, Ford a creat o colecție sexy, care emană frumusețe, puterea nesfârșită care l-a adus inițial pe Tom Ford pe scena modei.

Pentru prima oară, Tom Ford a optat să nu acorde interviurile obișnuite dinaintea prezentării în acest sezon, lansând dupa terminarea spectacolului un comnicat în care spunea că în ultima vreme a petrecut foarte mult timp gândindu-se la ceea ce l-a atras pe el la lumea modei și de ce a decis să devină designer. “Am devenit designer”, a scris el, “pentru că am vrut să-i fac pe bărbați și femei să se simtă mai frumoși și să îmbrățișeze sentimentul de încredere. Sentimentul de a ști că ei arată cât se poate de bine și pot să prezinte lumii cea mai bună versiune a lor. Am vrut să fac haine care să pună corpul în valoare. Haine care să te facă să arăți mai înalt și mai subțire, mai frumos și mai chipeș.”  A fost o propunere seducătoare și acum are un public seducător – primul rând al prezentării lui Ford, a fost plin de celebrități de la Tom Hanks, Henry Golding la Cardi B.

Colecția a cuprins costume cu fustă purtate cu corsete din dantelă, smokinguri, jachete bărbătești din mătase realizate cu tăieturi  din moda pentru femei, fuste cu tivul din dantelă și rochii de tricot din anii ’70, potrivite ca o mănușă, care se mișcă odată cu corpul fiecărui model, făcând fiecare siluetă să iasă în evidență. Toate acestea au apărut în nuanțe de culoare neagră, albă, nude și mov pal. Pentru gentlemeni, Ford combină costumele cu cămăși și pulovere în nuanțe tonale și o colecție trenchuri din lamé jacquard destul de interesantă.

Folosind materiale precum imitația de piele de crocodil, pielea de ponei și sute de metri de mătase, colecția a fost una de un glam clasic și arogantă în același timp. “Simt că moda oarecum și-a pierdut puțin calea și este ușor pentru noi toți să fim atenți la tendințele care au pierdut legătura cu ceea ce doresc femeile și bărbații să poarte”, a scris Ford.

Colecția a fost una clasică, asa cum rar mai vedem pe podiumuri. Dar într-adevăr Tom Ford știe cum se face o rochie pentru “vremuri aspre” așa cum spune? Are acest stil glam clasic un loc în lumea noastră nebună, încurcată? Ford a riscat cu acestă colecție, sperând să fie primul designer care încearcă să aducă moda pe drumul ei.

Sursa foto: pinterest

Lasă un comentariu